Când aud de capitala Ucrainei îmi aduc aminte de nuvelele lui Kurkov, apoi de viața ciudată de dinainte de ’89, din ce-mi povestesc părinții și prietenii mai mari, din filmele și documentarele despre acea perioadă, apoi de jocul Stai la coadă. Și simt cum îmi apare un gust cenușiu în gură, poate și de la cenușa lăsată de focurile ce ard Kievul.

“Glorie Ucrainei. Glorie eroilor.” se strigă pe străzi. Sună familiar, nu?
Se scrie istorie acum, și sper să se scrie despre ce se întâmplă acum în Ucraina cum s-a scris și despre Siria, pentru că în focul momentului nimeni nu știe exact ce se întâmplă în Kiev, dar toți vrem libertate.

Poza de George Roșu