Haggard

haggard_tour_headline

Am ajuns la 19:30, ora care era pe bilet (pe care l-am uitat acasă, de două ori), și am stat la coadă aproape o oră, jumătate din timp în ploaie.
Pe la 9 și ceva au început să cânte Crow7, una din cele două trupe care îi însoțesc pe cei de la Haggard în turneul ăsta; cealaltă e Coronatus. Nu erau foarte apreciați de public, dar tot s-a dat din cap.
Apoi preț de două ore am ascultat piese de pe mai toate albumele trupei de metal simfonic.

Din păcate sonorizarea a lăsat de dorit, parcă la concertul fetelor de la Indica s-a auzit mai bine, sau poate The Silver Church nu e echipat pentru genul ăsta de muzică (se urlă, dar cu sens). A fost aglomerație cum era de așteptat, dar nu au fost incidente, iar oamenii de la echipele medicale s-au bucurat probabil și ei de concert.

Aștept să-i reascult pe cei la Haggard la un alt fel de eveniment, poate ceva asemănător Manowar la BestFest 2009 sau Goran Bregović la Zone Arena anul trecut. În aer liber e altfel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *