Ajunge în stație. Închid umbrela ușor deranjat că l-am ratat cu 3 secunde pe cel dinainte. Urc în tramvaiul 1 și mă așez pe unul din locurile libere.

Deși nu era aglomerat, se auzea gălăgie din față. Câțiva copii se jucau zgomotos de parcă era soare afară și nicio dojană din partea călătorilor nu-i oprea, ba dimpotrivă începeau și mai tare să se zbenguie și să fugă prin vagon.
Plini de praf, păreau ai nimănui; parcă-i vedeai în clipa următoare liniștindu-se și întingând mâna spre tine să le dai un ban, așa, să-ți ajute Dumnezeu. Dar n-au deranjat pe nimeni, se opreau când mai trecea un cuplu, le făceau loc și se uitau buimaici cum se țin de mână.

S-au jucat tot drumul până la Obor: făceau pe gimnaștii prinzându-se de barele la care abia ajungeau sărind de pe scările dintre vagoane. Coboarâră toți și o fetiță strigă: “Și sucurili!” iar în urma ei un băiat luă de pe un scaun sticlele de suc apoi țâșni și el în ploaie.